| Traditii si libertati in spiritualitatea ortodoxa contemporana |
|
| Scris de Cristina | |||||||||||
| Miercuri, 26 Martie 2008 17:05 | |||||||||||
|
Pornind de la ideea raportului dintre "Traditie si libertate in spiritualitatea ortodoxa", ne-am propus in lucrarea de fata, sa prezentam unele invataturi si practici, care desi ingreuiaza evlavia unor crestini ortodocsi, totusi nu tin de Sfanta Traditie a Bisericii noastre Ortodoxe. În general, aceste noi "experiente religioase" reprezinta un adaos pagubos la traditia crestin-ortodoxa, uneori sfidand chiar bunul simt elementar si prin aceasta discreditand Ortodoxia insasi. De aceea, se cuvine noua a le cunoaste si a le combate, demonstrandu-le irationalitatea lor de principiu si inutilitatea lor intr-o viata duhovniceasca echilibrata. "Credinciosul angajat de dezechilibrul sau intr-o experienta falsa stabileste relatii arbitrare intre cauze si efecte, face abstractie de corelatia obiectiva si rationala dintre fenomene si se antreneaza in excese si generalizari unilaterale. Mizeaza pe false intuitii si principializeaza sentimente nebuloase, accentuand pana la exclusivitate pe afectivitate in dauna vietii rationale, a simtirii rationale de care vorbesc Parintii. Ortodoxia a pus un accent deosebit pe paza mintii si a inimii, pe introducerea mintii in inima care are si acest sens de colaborare a intelectului cu simtirea". [1] Plecand de la acest dezechilibru duhovnicesc intre ratiune si simtire, intre cunoasterea si improprierea trairii Traditiei Bisericii, credinciosul angajat in false experiente mistice se indeparteaza de reperele unei vieti religioase sanatoase, luandu-si libertatea nu numai de a-si crea alte repere (cele proprii ii devin singurele normative) ci si de a si le propaga intre credinciosii apropiati lui. Cunoasterea Traditiei ortodoxe autentice, asadar, fereste pe orice credincios ortodox de excese, de exagerari si de erori, uneori chiar fatale, in calea mantuirii personale si comunitare prin Biserica. 1. Tipuri de persoane pseudo-duhovnicesti Promotorii unor invataturi si practici noi, straine de Traditia si de Duhul Bisericii Ortodoxe, sunt oameni adesea ei insisi nelamuriti in probleme de credinta si de viata bisericeasca. Alteori ei sunt de-a dreptul impostori care folosesc minciuna ca metoda de imbogatire materiala si de alterare a bunei credinte a oamenilor cu care vin in legatura. 1.a. Tipul patologic, psihopatul, a carui vocatie mistica apare datorita unor deranjamente psihice personale, este un tip de obicei activ, avand nenumarate "convorbiri cu Dumnezeu" si "vedenii de sus" prin care isi autoalimenteaza mandria sa cu investirea unor misiuni importante chiar pentru omenirea intreaga. intre acesti "prooroci" autointitulati, unii sunt psihopati confirmati de stiinta medicala si tratarea lor necesita cu precadere o interventie clinica (tratament, internare in spital....). Altii, insa, a caror boala nu e totdeauna si pentru toti evidenta, se dau drept reprezentanti ai unei spiritualitati autentice cucerindu-si adeptii prin credinta lor puternica in ceea ce spun, credinta sustinuta si prin manifestari exterioare agresive, chiar ridicole, si prin "retete" proprii de spiritualitate. Totdeauna se dau pe sine ca ceva mare si tin neaparat sa fie considerati ca atare, mergand uneori pana la sacralizarea propriilor persoane si obiecte (delir de grandoare). Au adesea "vedenii in duh" sau " convorbiri cu ingeri" despre a caror valoare nu se consulta niciodata cu Biserica si pe care nu le raporteaza niciodata la reperele dumnezeiesti ale Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii. Duhurile cu care ei comunica le dau un fel de autonomie in cele spirituale, intarindu-le convingerea propriei infailibilitati incat ajung sa se propovaduiasca pe ei si nu pe Dumnezeu. Unii ca acestia nu cunosc nimic despre smerenia adevarata, despre dreapta socoteala, despre deosebirea duhurilor, virtuti absolut necesare oricarui crestin dreptmaritor. Toti acesti "prooroci", avand "comunicari directe cu Dumnezeu", se cred mai presus de Sfanta Scriptura chiar, pe care o folosesc doar ca sa-si argumenteze "misiunea" lor, facand de obicei propaganda de grup, sacrificand orice pentru grup, chiar si logica si bunul simt si omenia insasi; provoaca mari crize sufletesti in ascultatorii naivi si nepregatiti, terorizandu-i, aproape, cu propriile lor obsesii si nelinisti. Langa ei nu ai sentimentul seninatatii, al odihnei si al bucuriei pe care-l traiesti la intalnirea unui om sfant, ci o teribila incrancenare si teama; sunt facatori nu de pace ci de panica. Apogeul dezechilibrului il ating fanaticii, manevrati clar din umbra de fortele duhurilor viclene care-i arunca in excese si exagerari cu totul straine de viata Bisericii. 1.b. Tipul primitiv este omul sanatos la minte si la trup, dar care din motive de neputinta intelectuala, este aproape totdeauna ignorant; deseori se multumeste cu "lamuriri" strambe si poate fi ucenic credincios al unui "prooroc" de tipul intai. Totusi, se poate indrepta mai usor, se poate educa. in predicile lui, acorda prioritate unor lucruri minore ca regulile de mancare, de somn, de imbracaminte, de respectarea ad literam a unor randuieli bisericesti; obsedat de tipic, are o credinta neluminata de ratiune, consumand excesiv carti si carticele apocrife (Epistolia, Talismanul Mantuitorului, Visul Maicii Domnului,...). De aici groaza aproape paralizanta care-l indeamna sa execute, fara vreo cercetare lucida, tot felul de "retete sigure" care circula intre cei de o stare cu el. Crestinul devenit "primitiv", ca "babele", este robul formelor care fara Duh sunt moarte, fara sens; practicarea automata, exterioara, dar riguros si fara cartire a acestor retete devine un act de magie. in fond, atentia omului ii este deviata de la intalnirea constienta si vie cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos, la simple practici care prin ele insele pot oferi senzatia falsa a unei vieti cat se poate de religioase. Omul se poate desfigura treptat, cand isi reduce demersul duhovnicesc doar la repetarea exterior-formala a unor randuieli (mai mult sau mai putin bisericesti) fara a-si lumina gandirea cu intelesul lor. Se crede lesne impacat cu Dumnezeu prin executia corecta si la timp a formulelor din reteta, dupa care isi poate lua libertati morale aparat de faptul ca aceasta impacare e astfel sigura si usoara. Tipul primitiv, frecvent atat printre habotnici si neinstruiti, cat si printre sectantii extremisti si adeptii vechiului calendar la noi, nu poate afecta totusi pe oamenii care au o cat de mica cultura si pregatire religioasa si obisnuitul bun simt romanesc. El poate antrena, insa, multimi ramase inca la o mentalitate scazuta si poate da mult de lucru slujitorilor Bisericii, deoarece stramba cu totul spiritul larg si intelegator al Ortodoxiei. Daca tipul patologic trebuie internat si vindecat, tipul primitiv trebuie lamurit prin mijloacele pe care Biserica le are la indemana.[2] Deseori insisi credinciosii ramasi la o mentalitate scazuta, mai ales femeile exaltate si cautatorii de sfinti la tot pasul, incapabili de a discerne duhurile, ajuta pe un asemenea "propovaduitor" sa ajunga "vedeta duhovniceasca" si mai ales cand acesta e calugar. Retetele lui sunt mult mai bine primite decat ale preotilor mireni (chiar daca acestia sunt traitori autentici, ireprosabili, ai Ortodoxiei), iar numele lui ajunge unitate de masura a evlaviei. 1.c. Impostorul, sau "misticul" mascat, vine cu gand precis de a induce in eroare asupra persoanei si valorii sale, simuland sfintenia pe care n-o poate realiza de fapt si prin aceasta asemanandu-se cu intaiul impostor, ocrotitorul lui (adica diavolul). Precum acela a vrut sa fie ca Dumnezeu, asa si acesta vine ca (un) Hristos, ca profet, ca om sfant si luminat. Impostorul si fatarnicul, "lupi imbracati in haine de oi" , simuleaza si, in acelasi timp, deformeaza si discrediteaza continutul doctrinar al Ortodoxiei, urmarind cu intentie inselarea bunei credinte a celorlalti. Resortul interior care-i stimuleaza in avant si in perseverenta, uneori chiar in eforturi ascetice exagerate, e un orgoliu nemasurat, o sete demonica de celebritate pe langa interesele materiale care nu sunt excluse deloc. Prin felul de a vorbi, de a se misca, de a simula minuni, de a profeti, impostorul face "scamatorie" spirituala dezbinand credinta si pe credinciosi; el incepe in Biserica, dar sfarseste in afara ei. Impostorul se foloseste de Evanghelia lui Hristos nu pentru folosul Bisericii si al credinciosilor, ci pentru folosul propriu. Toate aceste trei mari categorii de persoane pseudo-duhovnicesti, care apar peste noapte, provocand si curente (miscari) de evlavie falsa, se recruteaza in general prin imitatie; cei ce cad victime invataturilor si practicilor unor asemenea "prooroci mincinosi", ei insisi fac dovada unei comoditati (lenevii) duhovnicesti, a unei necunoasteri elementare a dreptei credinte in Traditia ei autentica. 2. Demascarea si combaterea lor Omul duhovnicesc cu adevarat nu-si face si nici nu incurajeaza la altii reclama propriilor virtuti; "pozitia sigura in spiritualitatea ortodoxa este cea din smerenie; aceasta e de fapt si criteriul ei absolut. Cei care au fost si au ramas in smerenie, au putut sa se bucure de daruri duhovnicesti reale, au putut sa le pastreze si au putut folosi si pe altii cu dansele. Pe acestia ii impune insusi Duhul Adevarului, Duhul Bisericii intregi, Care lucreaza printr-insii, Duh care respira nevazut si discret prin toata lucrarea lor, iar sentimentele pe care le angajeaza in credinciosi nu cad sub cenzura indoielii. Daca un asemenea om are si o vocatie misionara, el o intreprinde cu sfat, fara graba, desfasurandu-o progresiv, in timp, fara publicitate, fara "eu" la orice pas si fara adunare de partizani".[3] De aceea, din momentul aparitiei unui nou "prooroc", se cuvine imediat ca Biserica sa-l cerceteze si sa-l demaste public dupa criteriile urmatoare: 1) in legatura cu persoana lui: daca este sanatos la minte, smerit, evlavios, bun cunoscator al Ortodoxiei, lipsit de patimi; 2) in legatura cu mesajul lui: daca nu e in contradictie cu datele Revelatiei dumnezeiesti, daca nu are contradictii interne, daca nu inoveaza, daca e moral, daca e serios si limpede; 3) in legatura cu urmarile actuale sau eventuale pe care le-ar putea avea promovarea si propovaduirea lui. Biserica nu trebuie sa tolereze sau sa astepte maturizarea cazurilor de fals misticism; extinderea unor asemenea cazuri poate genera consecinte greu de inlaturat pe masura ce timpul trece. Se pot forma deja traditii populare neortodoxe care pot genera secte si chiar erezii; nu trebuie ingaduit (atentie!) ca turma lui Hristos sa fie dezbinata. Primul lucru care trebuie facut dupa identificarea falsului este contracararea lui cu toate mijloacele misionare pe care randuiala bisericeasca le prescrie. Tratativele si asteptarea ca acesti "prooroci" sa dea singuri faliment nu sunt indicate intrucat le prelungesc autorizatia de a insela. Dialogul si cateheza cu cei cazuti in ratacire sunt metoda principala pentru aducerea lor in hotarele Ortodoxiei traite si explicitate de Sfinti. in general, intr-o forma de falsa evlavie, inspirata sigur nu de Duhul Adevarului, oamenilor li se ofera noutatea, senzationalul, mirajul unor experiente mai deosebite, accesul la unele "taine" descoperite doar catorva "alesi", aflarea unor profetii si chiar exersarea unor "semne si minuni". Aceste oferte, precum vedem, nu intra in viata unui crestin obisnuit, luminat, care-si pazeste sufletul pe drumul lin si drept al sfinteniei; ele de fapt nu sunt cuprinse in cele noua Fericiri ale Mantuitorului. Daca in evlavia sanatoasa atentia omului este centrata pe relatia lui de iubire cu Dumnezeu si cu semenii, pe pretuirea celuilalt prin smerirea de sine, in evlavia mincinoasa, in centru nu mai e Dumnezeu ci propria persoana inchisa in sine, suficienta de sine, separata de semeni prin mandrie. De asemenea, iubirea semenului e inlocuita prin anumite noi "ritualuri de cult", nerecunoscute de intreaga Biserica. in Ortodoxie toate randuielile bisericesti sunt creatoare de comuniune intre oameni, si de smerenie, caci aduc credinciosului constient harul Duhului Sfant, harul Duhului Iubirii dumnezeiesti. Sa fim clar intelesi ca: aprinsul a 9 lumanari, sau acatistele date la 7 biserici simultan, sau chiar implinirea stricta a pravilei de post si rugaciune cu gura, sau alaturarea in vreo grupare de "elita duhovniceasca" nu ne ajuta automat la mantuire, ci pazirea poruncilor dumnezeiesti in Duhul intregii Biserici. Traditia autentica de spiritualitate romaneasca s-a pastrat in cumintenie, in omenie, in lumina si in simplitate, pe cand falsele traditii (amestecate cu superstitii, cu practici de magie populara) imprima omului o agitatie, o atmosfera oculta, intortocheata, o imagine rasturnata despre om – comunitate – lume - Dumnezeu, facand posibila justificarea unor exhibitii si bizarerii, straine Ortodoxiei.[4] 3. Exemple Desi poate unora dintre practicile enuntate mai jos nu li se poate nega un oarecare folos de moment, totusi ele nu pot fi acceptate ca autentic-bune intrucat sunt riscante, sau deviante de la sensul lor real, sau chiar profanatoare. Unele dintre aceste practici sunt intretinute de cate unii preoti sau calugari, altele de crestini mireni, bineinteles, promotorii lor incadrandu-se in tipologia expusa mai inainte; unele sunt deformari ale randuielilor liturgice, altele sunt "inovatii popesti" iar altele sunt "retete babesti". Iata o enumerare a catorva dintre cele dintai: - deschisul cartii (sau a pravilei, sau a Psaltirii, sau a Sfintei Evanghelii, uneori la sfarsitul Sfantului Maslu) urmata de talcuirea fragmentului de text ce cade mai intai sub ochii "credinciosului" [7] care eventual a tinut trei zile de post negru [6]; - impartitul de particele (miride) luate de pe Sfantul Disc si date "credinciosului" cu mentiunea ca "ele sunt mai mari in sfintenie decat aghiasma si anafura si se iau dupa o zi de post total" (de unde inventia aceasta?)[6]; - oficierea contra cost a unor "rugaciuni si slujbe speciale" pentru cei sinucisi, eretici, morti, avortati, lucru oprit de Biserica [6]; - "botezul" unor papusi sau carpe pe 7 ianuarie in locul copiilor avortati care-si "primesc" un nume fictiv de Ion-Ioana (aceasta inventie este opera babelor care descanta si ghicesc pe la tara, inventie preluata si de unii "popi mincinosi" [5] care castiga bine de pe urma ei); - savarsirea Spovedaniei in grup la adulti, uneori rostindu-se doar dezlegarea cea mare urmata chiar de Sfanta impartasanie, fara nici un canon dat cuiva (cazurile Vladimiresti, Recea, Plumbuita si or mai fi si altele); - savarsirea Spovedaniei de gen ancheta sau in fata icoanei Mantuitorului, fara preot, acesta citind doar dezlegarea finala; - folosirea doar a epitrahilului la Spovedanie de catre preotul duhovnic (lucru contrar randuielii din Aghiazmatar, care specifica limpede ca fiind obligatorie imbracarea felonului); - omiterea exorcismelor de la Botez; - impartasirea cu Sfintele Taine a celor ce sunt in coma, sau in agonie, sau tocmai au murit; - atingerea si pastrarea (40 zile) pe si sub Sfanta Masa a unor icoane, fotografii, acte, haine si obiecte ca sa se "sfinteasca"; - saritul cu Cinstitele Daruri peste oameni si haine (lucru riscant pentru slujitor); - atingerea capetelor credinciosilor cu Sfantul Potir de catre slujitor (din nou riscul e foarte mare); - abuzul de pomeniri la Vohodul mare; - oficierea mai des (chiar de doua ori pe zi la Arad) a Molitfelor Sfantului Vasile cel Mare si a altor exorcisme apocrife (suspect este ca in acestea se pomeneste mai des numele vrajmasului decat al Mantuitorului); - miruitul fotografiilor (practica magica inventata tot de babe dar incurajata de unii clerici); - impartirea de tamaie sau cenusa din cadelnita pentru a fi consumate de credinciosi prin mancare, cateva zile consecutive (riscul intoxicarii este evident); - oficierea unor "slujbe speciale" de "dezlegat (si spalat) cununiile si vrajile" (aceste practici ca: trecerea rochiei de mireasa prin cununii, punerea amanduror cununiilor pe cap, sunt tot inventii popesti si babesti ce tin de magie si de vrajitoria populara); - condensarea pentru aceeasi persoana a 2 sau 3 slujbe de pomenire a mortilor intr-un singur parastas; - deschisul bisericii dimineata de catre unii tineri si tinere pentru grabirea casatoriei; - incurajarea unor forme de evlavie catolica: invocarea lui Anton de Padova, mai ales pentru maritisul fetelor, postul de martea (chiar de 9 ori consecutiv), folosirea de statui si tablouri religioase total neortodoxe: Madona singura, Madona cu rochie decoltata...); - acceptarea si incurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii si vise profetice ca in cazurile: Noul Ierusalim, Vladimiresti, Cocos, Maglavit, Ionesti, Arad, Medjugorje), chiar recomandarea pelerinajelor in asemenea locuri; - acreditarea in biserica a gruparii si a invataturii promovate de Taica Parintele Visarion Iugulescu, de turma Sfantului Ilie; - acceptarea si incurajarea doctrinelor sincretiste si practicilor de vrajitorie, radiestezie, bioenergie, yoga, parapsihologie, masonerie, zodiace, ghicit; - promovarea unor invataturi si practici noi legate de isihasm, ca cele propuse de Parintele Ghelasie de la Frasinei, Vasile Andru - "oratio mentis") straine de traditia filocalica si chiar profanatoare ale ei; aceste noi proceduri de isihasm fac casa buna cu paganismele orientale" si unele retete de-a dreptul babesti: - tinerea a mai multe lumanari la Sfanta impartasanie (chipurile pentru cei morti neimpartasiti); - daruirea unui cocos preotului slujitor in noaptea de inviere (chipurile pentru cei morti "nespovediti, neimpartasiti, fara lumanare"); - sarutarea icoanelor dupa Sfanta impartasanie; - aprinderea a 7, 9, 12, 33 lumanari puse in forma de cruce si lasate sa arda in 4 reprize (cate un sfert fiecare) separate prin cate 10 metanii, ultima repriza obligatoriu fiind la ora 12.00 noaptea [6]; - folosirea si purtarea carticelelor apocrife ca Visul Maicii Domnului, Epistolia si Talismanul Domnului, Evanghelia dupa Toma s.a.; - savarsirea unor "rugaciuni de blestem" (nu de imblanzire) a dusmanilor, uneori tinand o lumanare cu flacara in jos; - datul in aceeasi dimineata, personal, a 9 pomelnice la 9 biserici, in timpul Sfintei Liturghii; - folosirea unor obiecte bisericesti sau parti din ele in practicile vrajitoresti, s.a. Asupra acestor practici (ca si a altora de acelasi gen) merita sa facem cateva 4. Observatii: 1) ele sunt "traditii" locale unele foarte noi, neacceptate ba chiar condamnate de Sfantul Sinod si chiar de toti crestinii sanatosi; 2) in general, au raspandire intre oameni creduli, neinstruiti, grupati de obicei in jurul unui om-initiatorul "traditiei" care este ajutat de un "colegiu" (acestia ii asigura "capului" publicitatea si propovaduirea invataturilor si practicilor inventate de el); 3) in general initiatorii sunt barbati, care-si iau "libertatile" si prestanta de a inova mai usor (cad mai usor prada duhului rau care le ofera calitatea de "intelept", "mentor", "prooroc"); ei sunt de tipul psihopatilor si impostorilor; 4) in special femeile sunt atrase de asemenea "traditii" pe care le raspandesc automat, fara a se interesa de raportul lor cu traditia autentica a Bisericii Ortodoxe; ele apartin tipului primitivilor in credinta; 5) in cazul cand initiatorul e preot hirotonit, sau mai ales calugar (si eventual dintr-o manastire faimoasa), credibilitatea "traditiei" lui creste intre aderentii la ea si intre viitoarele victime; 6) totdeauna sunt forme exagerate de evlavie, avand mai degraba un fond pagan decat crestin, care aduc a magie si vrajitorie populara; 7) folosindu-se de unele traditii bisericesti adevarate, "traditiile" false le compromit autenticitatea, abuzurile acestora din urma fiind un motiv serios de sminteala pentru intelectuali si de injosire a Ortodoxiei de catre sectanti; 8) ele submineaza unitatea liturgica si de credinta a intregii Bisericii Ortodoxe romanesti, creand motive de disputa si chiar dezbinare si intre clerici si intre credinciosi; 9) cei ce savarsesc "exercitiile" duhovnicesti expuse au impresia ca, in mod automat, in viitor "le va merge bine", creandu-si iluzii si nadejdi mincinoase; 10) desconsidera Sfintele Taine si ierurgiile bisericesti, dand intaietate practicilor acestea oculte, esentializand accesoriile si pierzand din vedere esentialul insusi; 11) principala ofensa este adusa Tainei Sfintei Spovedanii, intrucat oamenii uita ca pentru pacate Dumnezeu ingaduie incercarile si necazurile; de aceea si diavolii ii poarta, pentru mandria lor, pe alte drumuri numai pe drumul pocaintei, nu; 12) unii isi reduc intreaga viata religioasa la un lant de asemenea practici pe care-l strabat inconstient (cu discernamantul adormit); au impresia ca sunt pe calea mantuirii doar facand aceste "exercitii", permitandu-si fapte imorale uneori chiar pentru indeplinirea lor (exemplu: multe femei se inghesuie, se cearta chiar, ca sa ajunga sa le puna preotul Sfantul Potir pe cap); cei ce devin dependenti de aceste tehnici, ajung obsedati de scrupulozitatea lor pierzandu-si libertatea de fii prin har ai lui Dumnezeu; treptat, incrancenarea si ingustimea gandirii lor pot duce la urmari psiho-patologice, mai ales in cazul persoanelor labile psihic; 13) in continutul lor nu respira duhul smereniei si al iubirii de oameni; nici o tehnica in sine nu deschide omului perspectiva comuniunii, a rugaciunii comunitare, a asumarii semenului in iubire; sunt "exercitii" individualiste si reduse la folosul propriu, care agraveaza boala secularizarii si a individualismului credintei si chiar a Bisericii insasi; aceasta consecinta este cea mai grava, caci "din cauza inmultirii faradelegii, dragostea multora se va raci" si multi se vor abate de la adevarata credinta in forme de idolatrie pagana si magie; 14) toate aceste "traditii si libertati" fals religioase trebuiesc demascate si prevenite prin catehizarea credinciosilor in dreapta si autentica credinta crestina, prin educarea unui discernamant minimal care sa le permita oamenilor observarea abuzului si a exagerarilor evlavioase. Ortodoxia pune totdeauna in lumina Adevarul ca Persoana, pe Mantuitorul Iisus Hristos si iubirea Lui de oameni prezenta si intre credinciosi, in Biserica, in randuielile ei sfintitoare si mantuitoare. Orice inovatie, orice abatere de la Sfanta Scriptura si de la Sfanta Traditie a Bisericii Ortodoxe, orice "traditie" si orice "libertate" care iese din cadrul cuminteniei Ortodoxiei, este limpede straina de Duhul Adevarului si deci nu duce la Adevar, nu duce la mantuire. Mai mici sau mai mari, mai autohtone sau mai exotice, mai restranse sau mai raspandite, formele eronate de evlavie, inainte de a se incetateni ca "traditii", trebuiesc evitate si eliminate fara rezerve. Repere bibliografice si note: 1. I.P.S. Antonie Plamadeala - Traditie si libertate, 1995, Colectia Axios - pag. 326 2. Idem, pag. 346 3. Idem, pag. 356 4. Idem, pag. 360 5. Canonul 47 Apostolic, Aghiazmatar, pag. 14 6. Parintele Ilarion Argatu - "Sfaturi duhovnicesti" (manuscris batut la masina, circula printre credinciosi) 7. Sensul corect este "credulului" Sursa: Material luat de pe hub-ul DC++ al acestui site, de la adresa dchub://dc.misiune-ortodoxa.ro:411
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."
|
|||||||||||
| Ultima actualizare ( Vineri, 20 Februarie 2009 09:56 ) |
No users online