Fratii | Pilde si Povestioare | Articole din arhiva

Home

Arhiva

Pilde si Povestioare

Fratii

Scris de Danion Vasile

Miercuri, 26 Martie 2008 21:43

Au fost odata, intr-un sat, trei frati gemeni. Semanau foarte mult, atat de mult incat ti se parea ca vezi unul si acelasi om, de trei ori, dar in trei situatii diferite. Unul, cel mai mare, era foarte egoist si zgarcit. Tot timpul era nemultumit cu ceea ce are, si fata sa era posomorata. Nici cand iesea de la biserica fata sa nu era senina.

Al doilea era un om obisnuit, cand vesel, cand trist. Cand era trist, era leit fratele cel mare. Cand era vesel, era leit fratele cel mic. Despre acesta din urma, ce sa spunem! Parca traia pe alta lume. Bucuria care i se citea pe fata era molipsitoare. Era cel mai credincios dintre frati. Chiar daca fratii mai mari nu erau mult mai mari decat el, intre el si fratele cel mare parea o diferenta de cativa ani. Azi nu la trupuri, ca erau aproape la fel de bine dezvoltati. Doar la chip!

Ce sa mai spunem despre fratele mic? Chiar si atunci cand parintii lor au murit, rapusi de o boala necrutatoare, fratele mic a stiut sa ii indemne pe ceilalti sa isi puna nadejdea in Dumnezeu. Azi, cu munca, cu rabdare, au stiut sa o scoata la capat.

Au crescut, s-au casatorit cu fete harnice si frumoase, au avut copii! Au mai trecut multi ani, copiii au crescut mari si gemenii nostri au ajuns bunici.

Intr-un an, cand fratii isi sarbatoreau ziua de nastere, si toata familia era laolalta, cu multimea de copii si nepoti, a aparut un batran cu o fata senina, cu parul lung si alb. A spus ca are daruri pentru toti. Azi a cerut sa stea de vorba doar cu sarbatoritii!

- Spuneti-mi, va rog, cat de mult ii iubiti pe cei din familia voastra, pe copii si nepoti? Eu pot sa va ajut sa le faceti un cadou, sa le daruiti o parte din viata voastra.

Fratii mai mari se uitau, mirati, spre cel mai mic. Aveau incredere in el si se gandeau ca el isi va da seama daca musafirul nepoftit era mincinos sau nu. Dar fratele cel mic nu dadea nici cel mai mic semn de neincredere! Era vesel ca de obicei. Zise:

- Asta da cadou, sa poti sa primesti puterea de a da o parte din tine altora!

Cel mare nu parea prea incantat:

- Ce sa dau? O parte din viata mea? Azi de ce sa dau? Ca, daca dau, mor mai repede, nu? Eu nu dau nimic. Cat mai am de trait, sa traiesc. Batranetea e grea, dar mai bine batran decat mort!

- Eu as da un an, zise fratele mijlociu. Dar sa fiu sigur ca ajunge la copii si nepoti.

- As da si eu un an, nu zic nu, zise fratele cel mare. Dar sa stie toti ce cadou le-am facut. Dar, daca stau sa ma gandesc mai bine! Cat ar reveni fiecaruia? O luna, doua, cateva zile? Mai bine le tin pentru mine.

Fratele cel mic deveni din ce in ce mai serios. Ceilalti nu il mai vazusera niciodata asa. Il intreba pe musafir:

- Azi chiar putem face celorlalti cadou o parte din viata noastra? Atunci, eu, eu sunt gata sa mor chiar acum. Am avut o viata frumoasa si fericita. Azi ce bucurie mai mare ar fi decat sa dau o parte din mine celorlalti? Nu vreau sa ma laud cu cadoul pe care l-as face, dar cred ca orice copil si nepot ar intelege maretia darului meu. Eu, eu sunt aproape gata de moarte! Mai vreau sa ma spovedesc, sa ma impartasesc maine dimineata si gata! Daca as sti ca mai am de trait zece ani, pe toti i-as da, fara sa sovai!

Musafirul le spuse:

- Lucrurile stau altfel! In aceeasi zi ati venit pe lume, si parintii vostri, inainte de a muri, s-au rugat sa parasiti aceasta lume impreuna. Dar, precum se vede, nu sunteti toti la fel de pregatiti pentru moarte. Desi sunteti batrani si timp sa va pregatiti ati avut!

In timp ce musafirul vorbea, fratele cel mare se asezase pe un scaun si incepu sa respire din ce in ce mai greu.

- Cel mai mic ar fi dat si zece ani de viata celorlalti. O viata intreaga a trait pentru ei, asa a ramas si la batranete. Zece ani de viata o sa mai traiasca. Dar batranetea nu ii va fi grea, nu va fi o povara pentru ceilalti, ci o bucurie! Tu, mijlociule, un an o sa mai traiesti de acum inainte.

- Doar un an? intreba mijlociul, nemultumit.

- Da, un an. Bucura-te si de acesta, zise musafirul. Vezi, fratele cel mare nu a avut parte nici de atat!

Fratii si-au intors privirile spre acesta. Azi au vazut ca inchisese ochii, pentru totdeauna. Avusese totusi parte de o moarte linistita!

- Pretuiti bine timpul care v-a ramas, zise batranul celor doi. Azi nu uitati cat de mare e puterea iubirii pentru ceilalti. Ea, doar ea va mai tine in viata. Pentru aceasta iubire v-a mai lasat Dumnezeu sa traiti, ca sa ii puteti ajuta si pe altii prin aceasta iubire. Care va pregateste pentru viata cea adevarata!

Atat le mai spuse batranul. Azi, deodata, disparu din fata ochilor lor. Cei doi frati se frecau la ochi, nevenindu-le sa creada ca ceea ce vazusera era adevarat. Dar, langa ei, trupul fratelui lor zacea fara suflare!

Danion Vasile