-
BLOGUL PENTRU SUFLET: Icoana Maicii Domnului Înjunghiata (21 ianuarie)
 Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” datează din veacul al XIV-lea, este pictată pe pânză şi se află în mănăstirea Vatoped de pe sfântul munte Athos, în paraclisul închinat sfântului Dimitrie din Tesalonic. Numele său se datorează următoarei întâmplări: Un călugăr diacon ce împlinea funcţia de ecleziarh, datorită treburilor pe care le avea de împlinit ajungea întotdeauna la terminarea mesei. Odată ajunse după terminarea mesei, iar bucătarul refuză să îi dea de mâncare spunându-i că ar fi trebuit să vină la timp dacă dorea să mănânce. Acesta plecă mâniat şi merse în biserică şi îndreptându-se către icoana Maicii Domnului, nu se gândi să o roage să îl ajute, ci îi spuse: - De câtă vreme îţi slujesc? Am trudit, însă nu am cum arăta aceasta. Nu te îngrijeşti dacă am sau nu să mănânc?.  Şi luând un cuţit de pe masă, în înfipse în chipul Maicii Domnului şi, mare minune!, din locul acela izvorî sânge, iar chipul Maicii Domnului deveni palid. Înfricoşat, călugărul orbi şi căzu în faţa icoanei părăsit de simţuri, precum Cain, ucigaşul din vechime. El rămase în starea aceasta vreme de trei ani. Apoi, datorită rugăciunilor stareţului şi călugărilor, Maica Domnului îi apăru stareţului şi îi spuse că diaconul este vindecat. Căindu-se pentru fapta sa, îşi aşeză un loc în faţa icoanei unde petrecut restul vieţii sale. La trei ani după plecarea din lumea aceasta, se dezgropară osemintele diaconului, după rânduiala athonită, trupul său pierise după rânduiala firii, însă mâna sa dreaptă rămase neatinsă de stricăciune, fiind toată neagră. Se păstrează până astăzi ca semn al negrăitei iubiri a Maicii Domnului pentru întreaga făptură omenească. 
-
Ignus: Expozitie foto, 19-29 ianuarie 2012, la MTR
Vernisajul expozitiei de fotografie „OASA” a fotoreporterului Iulian Ignat si a parintelui Pantelimon Susnea de la Manastirea Oasa, va avea loc azi, 19 ianuarie, la orele 18, in Sala Foaier a Muzeului National al Taranului Roman.
-
Ignus: Expozitie foto, 19-29 ianuarie 2012, la MTR
Vernisajul expozitiei de fotografie „OASA” a fotoreporterului Iulian Ignat si a parintelui Pantelimon Susnea de la Manastirea Oasa, va avea loc azi, 19 ianuarie, la orele 18, in Sala Foaier a Muzeului National al Taranului Roman.
-
BLOGUL PENTRU SUFLET: Sfântul Cuvios Alexie Şuşania din Georgia (18 ianuarie)
 Sfântul Alexie Şuşania s-a născut la 23 septembrie 1852 în oraşul Noqalaqevi, în provincia Senaki din Samegrelo, Georgia, din părinţi evlavioşi. Tatăl său plecă la Domnul în anul 1868, după ce îi dădu viitorului ieromonahului care acum avea numai 16 ani binecuvântarea de a se îngriji de familie. În acelaşi an, Alexie călători la Ierusalim, iar de acolo la Constantinopol pentru a-l vizita pe unchiul său, Islam Şuşania, un negustor vestit şi un om cu mintea pătrunzătoare şi evlavios. În timpul vizitei sale, Alexie fu impresionat de industria comerţului şi îşi dori să devină şi el negustor. Însă curând avea să afle că voia lui Dumnezeu era alta. Într-una din zile împrumută o mică icoană a Sfântului Ioan Botezătorul de la unchiul său, aşezând-o în camera sa, şi de atunci în inima sa începu o luptă. Era mişcat de dragostea pentru mama, surorile, fraţii şi prietenii săi, însă simţea o chemare puternică spre viaţa duhovnicească înaltă. După ore întregi de mari frământări, Alexie se întrebă „Cum pot împlini dorinţa tatălui meu? Mi-a încredinţat grija de familie, cum o pot împăca pe aceasta cu chemarea Domnului?”. La această întrebare primi răspuns lăuntric „Dacă mori acum, cine va împlini dorinţa tatălui?”. Alexie îşi dădu limpede răspunsul „Dumnezeu o va face”. Şi iar primi răspuns „Atunci mori lumii, încredinţează totul lui Dumnezeu şi El va ocroti familia ta”. De atunci, Alexie se închise în camera sa luni întregi, citind Sfânta Scriptură, şi postind aspru. Văzând această schimbare în viaţa lui Alexie, unchiul său s-a gândit că este mai bine să părăsească Constantinopolul şi să se întoarcă în Georgia. Nu a mai durat mult până cei dragi înţeleseră legământul pe care îl făcuse Alexie cu Dumnezeu, de a intra în viaţa monahală. Fraţii şi surorile lui primiră cu mâhnire vestea aceasta, însă mama sa îi mulţumi Domnului şi îi dădu binecuvântarea sa. La vârsta de 20 de ani, Alexie se îndreptă spre mănăstirea de maici Teklati. Începu să ducă viaţă de nevoinţă aspră mergând din sat şi sat, îngrijindu-se de bolnavii de tuberculoză, holeră şi alte boli grele, şi îngropând trupurile celor fără casă. După câţiva ani, mulţi aveau siguranţa că Alexie era nebun pentru Hristos. El propovăduia pe Dumnezeu cu multă dăruire, iar viaţa sa era o pildă pentru mulţi. Cuvântările sale înduplecară pe mama sa, Elena, sora sa mai mică Salomeea şi fratele său Visarion să intre în viaţa monahală. După ce primi tunderea în monahism, Visarion făcu un pelerinaj la Ierusalim şi rămase acolo mai mulţi ani. Pentru slujirea sa aleasă închinată Domnului, primi harul preoţiei la mănăstirea Martvili. Mai apoi primi tunderea în marea şi îngereasca schimă. Alexie petrecu o vreme şi în Sfântul Munte Athos. Întors de acolo, plecă în pelerinaj la Lavra Peşterilor din Kiev, iar mai apoi ajunse din nou în Georgia unde îşi continuă viaţa de nevoinţe. În preajma anului 1885 sfântul Alexie plecă în mănăstirea Gelati, unde îşi continuă studiul şi scrise câteva lucrări. În anul următor se afla în mănăstirea Kobi, fiind făcut diacon de către episcopul Grigol, iar în 1888 deveni ieromonah. Doi ani mai târziu, în 1890, se îmbolnăvi şi se întoarse la mama şi sora sa, la mănăsirea Teklati. După rânduiala Domnului, se însănătoşi, iar în 1891 Alexie îşi rândui o chilie în satul de munte Menji (numit şi „Dealul arhanghelului”), aproape de locul naşterii sale. Acolo adună ucenici şi începu a împlini nevoinţe mai aspre. Sănătatea părintelui Alexie se restabilise atât de bine încăt putea săvârşi din nou sfintele slujbe. Sfântul părinte primea daruri şi milostenie, însă pe cea mai mare din parte din ele le dăruia mai departe. Toate cele primite le împărţea în trei: prima pentru nevoile sale, a doua pentru biserică şi pelerini, iar cea de-a treia săracilor şi celor bolnavi. Sfântul Alexie avea în chilie o cruce de mărimea Sfintei Cruci purtate de Mântuitorul, pentru a-şi aduce aminte de cum a purtat sfântul Simon din Cirene Sfânta Cruce a Mântuitorului pe Golgota. În ciuda asprimii petrecerii sale, ieromonahul Alexie era deosebit de apropiat de cei din jurul său şi era iubit pentru căldura duhovnicească pe care o răspândea. După mulţi ani de mari osteneli duhovniceşti sănătatea sa se şubrezi. Îşi liberă ucenicii şi îşi petrecu ultima parte a vieţii sale pământeşti (în preajma anului 1915) cu verii săi după trup, schimonahii Achepsima şi Pasto. Sfântul Alexie îşi dădu sufletul în mâinile Domnului la 18 ianuarie 1923, slăbit de viaţa sa îndelungată de nevoinţe şi slujire închinate Domnului. Vreme de 40 de zile, schimonahii Achepsima şi Pasto rămaseră în chilia sa de teamă că reprezentanţii guvernului comunist vor distruge umila colibă. Mai apoi, înmormântară trupul parintelui Alexi la Teklati, iar ei plecară să se nevoiască în mănăstirea Sfinţilor Arhangheli. Cu binecuvântarea mitropolitului Efrem, părinţii Achepsima şi Pasto mutară trupul neatins de stricăciune de la Teklati la mănăstirea Sfinţilor Arhangheli îngropându-l în aripa estică a bisericii în ziua de 8 ianuarie 1960. Sfântul părinte Alexie fu trecut în rândul sfinţilor la 18 septembrie 1995. 
-
BLOGUL PENTRU SUFLET: Sfântul Cuvios Alexie Şuşania din Georgia (18 ianuarie)
Sfântul Alexie Şuşania s-a născut la 23 septembrie 1852 în oraşul Noqalaqevi, în provincia Senaki din Samegrelo, Georgia, din părinţi evlavioşi. Tatăl său plecă la Domnul în anul 1868, după ce îi dădu viitorului ieromonahului care acum avea numai 16 ani binecuvântarea de a se îngriji de familie. În acelaşi an, Alexie călători la Ierusalim, iar de acolo la Constantinopol pentru a-l vizita pe unchiul său, Islam Şuşania, un negustor vestit şi un om cu mintea pătrunzătoare şi evlavios. În timpul vizitei sale, Alexie fu impresionat de industria comerţului şi îşi dori să devină şi el negustor. Însă curând avea să afle că voia lui Dumnezeu era alta. Într-una din zile împrumută o mică icoană a Sfântului Ioan Botezătorul de la unchiul său, aşezând-o în camera sa, şi de atunci în inima sa începu o luptă. Era mişcat de dragostea pentru mama, surorile, fraţii şi prietenii săi, însă simţea o chemare puternică spre viaţa duhovnicească înaltă. După ore întregi de mari frământări, Alexie se întrebă „Cum pot împlini dorinţa tatălui meu? Mi-a încredinţat grija de familie, cum o pot împăca pe aceasta cu chemarea Domnului?”. La această întrebare primi răspuns lăuntric „Dacă mori acum, cine va împlini dorinţa tatălui?”. Alexie îşi dădu limpede răspunsul „Dumnezeu o va face”. Şi iar primi răspuns „Atunci mori lumii, încredinţează totul lui Dumnezeu şi El va ocroti familia ta”. De atunci, Alexie se închise în camera sa luni întregi, citind Sfânta Scriptură, şi postind aspru. Văzând această schimbare în viaţa lui Alexie, unchiul său s-a gândit că este mai bine să părăsească Constantinopolul şi să se întoarcă în Georgia. Nu a mai durat mult până cei dragi înţeleseră legământul pe care îl făcuse Alexie cu Dumnezeu, de a intra în viaţa monahală. Fraţii şi surorile lui primiră cu mâhnire vestea aceasta, însă mama sa îi mulţumi Domnului şi îi dădu binecuvântarea sa. La vârsta de 20 de ani, Alexie se îndreptă spre mănăstirea de maici Teklati. Începu să ducă viaţă de nevoinţă aspră mergând din sat şi sat, îngrijindu-se de bolnavii de tuberculoză, holeră şi alte boli grele, şi îngropând trupurile celor fără casă. După câţiva ani, mulţi aveau siguranţa că Alexie era nebun pentru Hristos. El propovăduia pe Dumnezeu cu multă dăruire, iar viaţa sa era o pildă pentru mulţi. Cuvântările sale înduplecară pe mama sa, Elena, sora sa mai mică Salomeea şi fratele său Visarion să intre în viaţa monahală. După ce primi tunderea în monahism, Visarion făcu un pelerinaj la Ierusalim şi rămase acolo mai mulţi ani. Pentru slujirea sa aleasă închinată Domnului, primi harul preoţiei la mănăstirea Martvili. Mai apoi primi tunderea în marea şi îngereasca schimă. Alexie petrecu o vreme şi în Sfântul Munte Athos. Întors de acolo, plecă în pelerinaj la Lavra Peşterilor din Kiev, iar mai apoi ajunse din nou în Georgia unde îşi continuă viaţa de nevoinţe. În preajma anului 1885 sfântul Alexie plecă în mănăstirea Gelati, unde îşi continuă studiul şi scrise câteva lucrări. În anul următor se afla în mănăstirea Kobi, fiind făcut diacon de către episcopul Grigol, iar în 1888 deveni ieromonah. Doi ani mai târziu, în 1890, se îmbolnăvi şi se întoarse la mama şi sora sa, la mănăsirea Teklati. După rânduiala Domnului, se însănătoşi, iar în 1891 Alexie îşi rândui o chilie în satul de munte Menji (numit şi „Dealul arhanghelului”), aproape de locul naşterii sale. Acolo adună ucenici şi începu a împlini nevoinţe mai aspre. Sănătatea părintelui Alexie se restabilise atât de bine încăt putea săvârşi din nou sfintele slujbe. Sfântul părinte primea daruri şi milostenie, însă pe cea mai mare din parte din ele le dăruia mai departe. Toate cele primite le împărţea în trei: prima pentru nevoile sale, a doua pentru biserică şi pelerini, iar cea de-a treia săracilor şi celor bolnavi. Sfântul Alexie avea în chilie o cruce de mărimea Sfintei Cruci purtate de Mântuitorul, pentru a-şi aduce aminte de cum a purtat sfântul Simon din Cirene Sfânta Cruce a Mântuitorului pe Golgota. În ciuda asprimii petrecerii sale, ieromonahul Alexie era deosebit de apropiat de cei din jurul său şi era iubit pentru căldura duhovnicească pe care o răspândea. După mulţi ani de mari osteneli duhovniceşti sănătatea sa se şubrezi. Îşi liberă ucenicii şi îşi petrecu ultima parte a vieţii sale pământeşti (în preajma anului 1915) cu verii săi după trup, schimonahii Achepsima şi Pasto. Sfântul Alexie îşi dădu sufletul în mâinile Domnului la 18 ianuarie 1923, slăbit de viaţa sa îndelungată de nevoinţe şi slujire închinate Domnului. Vreme de 40 de zile, schimonahii Achepsima şi Pasto rămaseră în chilia sa de teamă că reprezentanţii guvernului comunist vor distruge umila colibă. Mai apoi, înmormântară trupul parintelui Alexi la Teklati, iar ei plecară să se nevoiască în mănăstirea Sfinţilor Arhangheli. Cu binecuvântarea mitropolitului Efrem, părinţii Achepsima şi Pasto mutară trupul neatins de stricăciune de la Teklati la mănăstirea Sfinţilor Arhangheli îngropându-l în aripa estică a bisericii în ziua de 8 ianuarie 1960. Sfântul părinte Alexie fu trecut în rândul sfinţilor la 18 septembrie 1995.
-
Ignus: RUMÄNIEN – un album fotografic din 1938
Un bun prieten fotograf mi-a semnalat de curand prezenta pe net a fotografiilor realizate de Kurt Hielscher (1881-1948), unul dintre cei mai renumiți fotografi germani. Kurt Hielscher a devenit cunoscut prin albumele sale fotografice adunate în perioada Primului Război Mondial și în perioda interbelică. A străbătut mai multe state europene: Spania, Italia, Iugoslavia, Danemarca, Norvegia dar și România. Albumul sau, intitulat RUMÄNIEN – Landschaft, Bauten, Volksleben, a fost publicat la Leipzig în 1938 și a fost prefațat de poetul Octavian Goga (1881-1938). Aici sunt postate 304 fotografii din aceasta lucrare impresionanta!
(Va reamintesc: Octavian Goga a fost prim-ministrul României intre 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938. Este ctitorul Manastirii de la Ciucea, acolo unde, din mila lui Dumnezeu, sunt preot slujitor.)
Postez in cele de mai jos trei dintre fotografiile care mi-au placut mie mai mult.
-
Ignus: I didn’t think orange went with purple
In tren, duminica ce a trecut, m-am minunat si eu ca Eugene, copilul care Ii scria lui Dumnezeu:
„Dear GOD, I didn’t think orange went with purple until I saw the sunset you made on Tuesday. That was cool!”
(scrisorica publicata in volumul: Children’s Letters to God – Compiled by Stuart Hample and Eric Marshall)
[fotografia am facut-o cand trenul trecea prin Aghiresu]
-
Ignus: Cele bune le voi da
Zilele trecute m-a claxonat un prieten, eu eram pe trotuar, si mi-a zis ca trebuie sa vina pe la mine, ca are niste haine care nu ii mai trebuiesc si ca ar vrea sa le duc la Ciucea, sa le dam noi oamenilor saraci…
Asta imi aminteste de o femeie care punea deoparte hainele sale cele mai bune. Si cand cineva a intrebat-o: Pe acestea le vei pune in dulap, iar pe celelalte pe care le mai ai prin casa le vei da gunoiului, sau le vei da de pomana? Ea a raspuns: Nu. Cum sa fac una ca asta. Cele bune le voi da de pomana, pentru ca de voi da ceea ce nu-mi trebuie, inseamna ca nu am dat nimic!
-
Ignus: Fotografii din Rai
Ma vede Sara ca imi place mult sa fac fotografii si imi zice:
Tata, tata, cand vei ajunge in Rai, imi vei trimite si mie niste fotografii de acolo, sa vad si eu cum e?
-
Ignus: Grasii
Nu ne mai duce ascensorul… De ce? Pentru ca 4 persoane nu mai cantaresc 320 de kg!
Sa nu ma intelegeti gresit, sunt de acord cu Alexandru Andries:
„Grașii sînt simpatici / Grașii sînt deștepți / Grașii sînt pe fază / N-ai cum să-i prostești”
|
Nou pe Net
